Daca începe tratamentul din timp, un copil autist poate fi recuperat. În România există foarte puţini specialisti care ştiu să diagnosticheze copiii care suferă de autism. De asemenea, sunt foarte puţine centre de recuperare la care părinţii pot apela. În această situaţie, copiii autisti din România “au toate şansele” să fie instituţionalizaţi şi să nu fie recuperaţi niciodată.
Terapia ABA, recunoscută pe plan mondial ca fiind cea mai eficientă, este, însă, o terapie foarte scumpă (1000 – 2000 EURO / luna) în funcţie de prezenţa unui consultant acreditat internaţional în proces, de numărul orelor de lucru pe zi, nevoile copilului etc. În România, această terapie nu este acceptată oficial, astfel încât terapeuţii care lucrează la familii nu au cărţi de muncă. Totodată, nu există centre suficient de multe şi de dezvoltate care să poată să ofere servicii susţinute pentru toate cazurile de copii cu TSA, iar pentru că ajutorul social este de maxim 500 lei/lună, părinţii sunt cei care trebuie să plătescă costurile terapiei
