“Medicul m-a sfătuit să-mi văd de treabă, să fac alt copil, pentru că acesta este pierdut, pot să-l închid, eventual să-l las să moară prin inaniţie şi să-mi văd de treabă” – Luminiţa Sandu, mama lui Bogdan, autism, 16 ani, Dolj.
“În parc sau la locuri de joacă ne e greu să găsim un copil cu care Rareş să se joace: ori îl evită toţi în momentul când realizează că nu vorbeşte şi e diferit de ei, ori cei care rămân să se joace cu el sunt repede traşi de părinţii lor deoparte şi certaţi că «ei nu văd cum e băiatul ăla?»” - Gabi Hulea, tatăl lui Rareş, autism, 5 ani, Timişoara
“Medicul de familie l-a strigat o dată, nu i-a răspuns, l-a mai strigat o dată şi a ajuns la concluzia că e şmecher, se uită doar când vrea el. Şi, până la urmă, la insisţentele noastre, doctorul ne-a dat o scrisoare către profesorul dânsei în care scria că Alin nu are nimic, însă mama e prea grijulie şi că îi trebuie un consult psihiatric…” – Jeni, mama lui Alin, 7 ani, autism înalt funcţional, Giurgiu
“Simt că handicapul Emei este de fapt al meu pentru că lumea mă priveşte ca şi cum aş avea o etichetă mare pe care scrie «Am copil autist!». Lumea nu ştie exact ce înseamnă copil autist” – Mari Baba Păun, mama Emei, 6 ani, autism infantil, Slobozia.
“Copilul meu ar fi mult mai independent… dacă am trăi într-o ţară cu autorităţi responsabile, care ascultă nevoile oamenilor, caută soluţiile cele mai bune împreună cu toţi cei afectaţi şi interesaţi şi acţionează. Sau daca eu aş câştiga la Loto şi mi-aş permite o echipă de specialişti care să lucreze individual cu Alexandra” – Liuba Iacoblev, mama Alexandrei, autism,14 ani, Bucureşti.
